Neliniştea este o linişte îngrozită de frică.
Ca un sărut pe o iubire plânsă,
Sau poate un echilibru care se strică
Sub o imagine plată, ascunsă.
Numai tu eşti o mirare zidită cu grijă,
Ca o dragoste pândită mereu de ispite,
O floare frumoasă şi înaltă pe tijă,
Zdrobită înainte de vreme-n copite.
Nici o umbră de copac mai falnic,
Nu îţi opreşte creşterea gingaşe,
Doar vuietul furtunii năvalnic,
Şi apa ce năvăleşte-n ogaşe.
Aş vrea să fii atât de neatinsă,
Încât fecioară să îţi naşti pruncul,
Şi să rămâi mirarea mea ne-nvinsă,
Puternică în floare şi-n peduncul.
O bucurie surprinsă de trăire,
Ca o întâlnire după lungi aşteptări
O zbatere între moarte şi viaţă cu uimire,
Ca aproapele pierdut în depărtări,
Şi să gândeşti trecutul ca pe o vină,
Din care curge o lume neîmplinită
Ca o flacără în micşorare de lumină,
Care nu mai poate fi râvnită.
S-ar putea să nu înţelegi sensul unei vieţi
Aşa de bizare şi fără rost în durere,
Ca o mărire cautată îndelung care îţi
Aduce o trăire automată, fără părere.
Uneori oamenii-ţi sunt aproape străini
Cu o gândire bizară, neverosimilă
Precum un copac uscat, udat la rădăcini
Spre mirarea celorlalţi, pătrunşi de milă.
E o trufie izvorâtă din capul unui abulic
Întotdeauna cu nelinişti ostile
Care nu se mai fereşte în public,
Doar însingurat îngurgitează pastile.
Fericirea creată, o moarte din cele mai albe
Cuprinde şi sufletul, de inima tristă,
Îţi fură bănuţii de aur din salbe
Şi totu-i o poveste dintr-o revistă.
Nimicul acestei vieţi în desfăşurare de forţe,
Încearcă cu timpul, să învingă
Toamna aceasta cu brumă pe torţe
Şi iarna care nu mai vrea să ningă.
Ploaia şi viscolul pătrund în oase,
Ca aerul sub frântele ramuri
Se stinge şi focu' de vremuri ploioase,
Nechează şi caii sub propriile hamuri.
Lumea se umple mereu de stres,
De nelinişti şi alte amănunte
Coboară din ceruri o pâclă ades,
Care acoperă şi vale şi munte.
E o măreaţă dezordine pe planetă,
Anotimpurile nu se mai disting
Începe dezgheţul la poluri
Şi speranţele pe rând se cam sting.
E mai eficient să fii un nomad
Cu casa pe roţi, pornit în şuetă
S-o aşezi undeva lângă moluri,
Să-ţi cumperi prezentul şi aşa fad.
Voi ce mai conduceţi încă lumea,
Bolnavi de măreţe argumente
Lăsaţi să se conducă singură
După interese, cu instrumente
Care nu deranjează pe nimeni,
Este efectul lor clar de voinţă
Mai puţin sofisticat ca al vostru,
Cu mai multă realizare şi năzuinţă.
-->
Comentarii