Numai munţii albi de nădejde îmi ies din memorie
urcă deasupra ideii sub vulturi,
şlefuiesc cerul şi fixează o linie peste care nu se vede.
Ne închid în cetatea regatului verde
unde numai soarele ştie tot ce se întâmplă,
lenevind în amiezele zilelor lungi.
Oglindă cât un lac rece şi limpede, visătoare între brazi,
mai jos văile cu râuri acoperite de ceaţă
visul unde frumosul îşi pierde culoarea,
nu şi plăcerea de a urca peştii-n amonte
ce sclipesc ca razele de lumină, ageri în salt
respiră aromele vieţii.
Simbol intim al iubirii fertile.
-->
Comentarii