Ştiu
că pierderea n-o pretinde cineva niciodată,
ea survine ca şi ploaia când se înteţesc norii
când te aştepţi mai puţin.
Fiecare trebuie să fie pregătit
pentru întâmplările care curg de-a valma peste oameni
ca apele şi focul nepăzite,
înlătura liniştea şi prăbuşesc speranţa.
Aici cuvintele tale nu mă lasă neprevăzător
şi se varsă peste mine ca apa tulbure,
de gândurile intră unele în altele şi se netezesc
pe palmele ude care alunecă-n lutul moale
care ia forma dorită şi se arde.
Nu mă încântă să-ţi schimb visurile
care-mi cad ca umbra peste linişte,
sunt un cenzor nesuferit suficient de răbdător
care măsoară gesturile cu propriile lui gesturi
ca pe nişte mici nimicuri din care se construieşte viaţa
cu adausuri în fiecare zi.
Cu toate nedumeririle de care mă lovesc
risipindu-se ca o pasăre străină
de care fuge pământul,
respir zborul ca pe un înger
ce locuieşte în tine
şi vine la fereastra mea închisă
în clipele de singurătate.
-->
Comentarii
viata ca o continua intrebare...