REVELAȚIE
Având o revelaţie
Despre o apariţie,
Petrecută pe malul mării
În pragul înserării,
Să vă spun o întâmplare,
Care, cum am spus, la mare,
A început cu-n lebădoi,
Unul dolofănel de pe la noi,
Şi cu o lebădă, frumoasă tare,
Din Moldova cea mare,
Ce au surprins povestitorul,
Urmărindu-le zborul.
Scuzaţi-mă, nu ştiu ce voi spune,
Și dacă e, sau nu pe bune,
S-a întâmplat să fie,
Ca să-mi placă mie,
Căci scriind eu mă inspir
Nu doar mirosind un trandafir,
Ci și un parfum Chanel,
Dacă s-a dat cineva cu el.
O ființă diafană,
Suplă ca o căprioară.
Cu picioare lungi, mijlocul subțirel,
Cu ochi căprui și nasul mititel.
Dar să revin la întâmplarea,
Petrecută când se lăsa seara.
Mă plimbam pe faleză,
Elegant și aranjat la freză,
Fără gânduri zvăpăiate,
De anii avuți, estompate.
Și cum priveam în zare,
Întors cu fața spre mare,
Admiram valurile zgomotoase,
Cum se spărgeau în diguri spumoase,
Strălucind în steluțe mii, colorate,
De la razele lunii furate.
Era forfotă mare pe faleză,
Și deodată lângă mine se așează,
O doamnă răpitor de atrăgătoare.
(Nu prea tinerică, dar încă în floare.)
Își scoase din poșetă o batistă,
Și o așează pe piatră ca pe-o prispă,
Ferindu-și rochia să nu se murdărească,
De mușchii ce începuseră să crească,
Pe suprafața pietrei îmbătrânită,
De câtă vreme în dig era zidită.
Privea spre larg nepăsătoare,
Cum lebedele se scăldau în mare
Trăgând cu coada ochiului vezi bine,
Din când în când, spre mine.
Se ridică deodată dând să plece,
” Uitându-și” batista pe piatra rece.
O ridic și o scutur elegant,
Pliind-o-n patru, emoționat.
- Doamnă, v-ați uitat frumoasa batistă,
O atenționez eu pe turistă.
- Mulțumesc! Vai cât sunt de distrată,
Dacă-mi las batista pe o piatră!
Mulțumesc frumos de atenționare,
- Nu-i nimic, se mai întâmplă pe la mare
Când frumusețea apei te captează, știu bine,
Se poate întâmpla să uiți chiar și de tine,
Cum se întâmplă uneori cu mine.
- Ce vreți să spuneți, nu pricep?
Ori de glume aveți chef?
Dacă am uitat pe dig o batistă,
De n-o găseam n-aș fi rămas tristă.
De-o vreți v-o pot face cadou.
- Oo, ce norocos pot fi și eu!
Să mă-ntâlnesc în prag de seară,
Cu o doamnă într-o ținută diafană,
Ce-mi lasă amintire o batistă,
Și .... o speranță optimistă!
- Ce speranță? Ce tot spuneți domnule?
Nu vă mai jucați cu vorbele!
Am vrut doar să vă răsplătesc,
Pentru gestul cavaleresc.
Sunt femeie serioasă, nu-mi caut iubit,
Dacă această idee v-am trezit.
Mă înroșii la față ca un rac fiert,
Începând ca să mă bâlbâi și să mă pierd,
În scuze inutile, fără sens,
Cum nu la așa ceva eu mă gândesc,
Ci doar să-i returnez batista am dorit,
Nicidecum ca să-i devin al său iubit.
Sunt prea bătrân de-a mai iubi,
Orice” lebădă” elegantă s-ar ivi,
Plimbându-se solitară pe mal de mare,
Sub clar de lună, și a nopților răcoare.
Și doamna se pierdu sub clar de lună,
Legănându-și poşeta ei pe mână,
Pășind agale, cu o ținută de invidiat,
Lăsându-mă pe dig contrariat.
Ce s-a întâmplat cu mine, nu pricep,
Și mă consideram un om deștept.
O nălucă apărută de niciunde,
Venită pe ale valurilor unde,
Mi-a tulburat o existență calmă,
Dând visurilor mele o palmă,
Să mă trezească la realitate,
Că nu sunt chiar așa bătrân, măi frate.
Dacă inima mai vrea și poate bate.
Post scriptum:
Voi ştiţi ce simt?
Căci eu nu știu,
Nu sunt cu E-ul meu.
Doar nu sunt Dumnezeu,
Să le știu pe toate,
Ce poate fi și ce nu se poate.
Dă-mi Doamnă, un semn,
Să fiu acel pescar,
Uneori la scris cu har,
Pe care vreo femeie ar vrea
Acest lucru de s-ar putea,
Să-l iei la ea în iatac.
Dar ce mă fac? Mai bine tac!
Dacă nu voi fi cel pe care-l vrea,
După dorința și plăcerea sa?
Atunci să vezi drăcie,
Amorul nu-i pe veresie.
Acea femeie care cheamă,
Și pofta inimii o-ndeamnă,
Este mai presus de toate,
Dragostea care o roade.
Și totuși de ce nu EA,
Poate fi iubita mea,
Venită în tăcere,
Si vremea de plăcere,
Cât timpul mai are timp,
De visare și iubit?
Vreau să ştiu precis,
Dacă a fost cumva vis,
Când am văzut femeia,
În a cărei inimă mi-e cheia?
O femeie, adorată,
Cu frumuseţe înzestrată,
Fără de inhibiţii morale,
O femeie fără de care,
Nu porneşti la drum,
(Doamne, nu mai ştiu
Ce-aş putea să spun???),
Din această pricină,
Spun că era divină.
Era ea, femeia care,
Să-mi placă atât de tare?
Și a căruia prezenţă
Îmi sugera mereu,
Cum îmi doream și eu?
- Hai, vino-ncoace,
Nu te mai preface,
Tu, diavol al tentaţiei,
Și duh al inspiraţiei,
Căci fără de mine,
Poezia nu o poți face bine!
Apariţie divină,
Femeie străină,
Aşa cum te simțeam eu,
(Jur pe Dumnezeu)!
Tu eşti doar cea care,
Apărută dintr-o întâmplare,
Într-o seară cu lună plină
Devenită acum chinină.
Să-mi vindece răcelile
Și toate frământările.
Unde-i revelația?
Unde-i apariția,
Din spuma valurilor ivită,
Într-o seară liniștită,
Petrecută pe malul mării,
În pragul înserării?
01.08.2020 - Mangalia
-->
Comentarii