ritual de toamnă
hai să ne luăm de mână
şi să fugim prin toamnă
cu amintirile strânse buchet,
ne scânteiază ochii de fericire,
tu o icoană, eu un profet.
hai să ne recitim poemele vieţii
şi să ne amintim cum a fost,
să n-ascultăm ce ne spun poeţii,
noi am trăit un vis la restant-post.
tu veneai de departe,
din visele mele,
erai iluzia ce mi-o doream,
eu veneam de neunde,
din gânduri rebele,
din lumea de vise ce mi-o cream.
deschide întâiul poem
al dragostei noastre
acum când toamna
hoinăreşte prin noi
şi udă cu lacrimi o floare
din glastre,
nostalgice gânduri
prin vânturi si ploi...
saturn îmi trecuse prin zodie viaţa
şi cripta din mine privea către cer,
natura, săraca, schimbase iar faţa
şi eu, făt-frumosul, veneam să te cer.
deşi era toamnă, o toamna de vise,
stele si lună si cerul rebel
dansau printre noi ca dulci paradise
când ţi-am pus pe deget primul inel.
am uzurpat totul în toamna aceea
şi m-am ascuns în inima ta,
atunci am văzut ce-nseamnă femeia,
ce patimi şi vise ascunde în ea.
sună timpul a iarbă de toamnă,
trupurile noastre pierdute-n candori,
s-au ridicat a nu ştiu câta oară,
prin universul plin de culori.
hai să ne luăm de mână,
iubita mea doamnă,
corpul tău cald e în palma mea
să facem din vise poeme de toamnă
ce se topesc ca fulgii de nea…
11 septembrie 2010
-->
Comentarii
Un poem-simbol. Am citit cu mult drag!
Admiratie!