Rogvaiv de iubire

Sub umbrela gândurilor,

învăluită în mirosul ploilor

te caut, din amintiri te recompun,

din şapte culori de curcubeu,

privind la Iris şi la caduceu.

 

Astfel în Roşu te-am pictat

atât de viguros, provocator şi incitant.

Iubindu-ne năvalnic, doi nebuni,

tu culegându-mi roze de pe buze

în spectrele difuze, în zi de Luni.

 

În suflet cu iubire, Oranj ţi-am picurat,

cu braţul fericirii, tu m-ai protejat,

iubindu-ne sub stele-n nopţi fierbinţi,

apropiindu-ne-n trăiri cuminţi,

trezindu-ne revitalizaţi,

în zi de Marţi.

 

Doar puţin Galben îţi voi da

să ai grijă de mine, atât, cât să îmi fie bine.

Să nu ai teamă-n suflet ce m-ar sufoca.

Scăpaţi de griji, cu sufletele-alături,

iubindu-ne, pasional, în zi de Miercuri.

 

Din Verde crud te-oi zămisli,

ţi-oi picura în suflet culori de primăvară,

prin viaţă-n pace şi-armonie vom vâsli,

iubindu-ne-mpărţind totul la doi

când viaţa ne mai dă şi-o zi de Joi.

 

Un praf de cer Albastru-ţi dăruiesc,

din ochii nopţii, de la stele, din senin,

atâta lnişte ne înconjoară, ce firesc!

Iubindu-ne frenetic, făr’ de reţineri,

în nopţile cu Lună plină Vineri.

 

Te-oi dezmierda în Indigo

şi-om tot vibra în adevărul absolut,

la unison, vom fi celebrul alterego,

iubeşte-mă-nţelept de tine  îmbată-mă

când Soarele ne ţipă-n geam, că-i Sâmbătă.

 

Nostalgică, în violet te-oi finisa

să-ţi pun în suflet echilibru şi magie,

Rogvaiv de iubire-om vernisa,

cu tine-alături fi-voi mai puternică

în orice zi, dar şi Duminică.

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->