Ţară, ne eşti de-a pururi
Şi mamă, dar şi fiică...
Pe umerii-ţi, Golgota
Iubirii se ridică.
Îţi flutură pe umeri,
Pe braţele vânjoase,
Poemul libertăţii
Şi taina lumii nosatre.
Pe cerul gliei tale
De partituri solare,
Îm limpeziri de ape,
În cântec de izvoare,
Răsună ca un clopot,
În suflet îndrăzneţ,
O inimă de aur,
Un cer de Voroneţ.
Ni-s catedrale munţii
Şi brazii rădăcină,
Mustesc solar Carpaţii
Prinosul de lumină.
Mai jos, câmpii mănoase
Şi lanuri de fecioare
Scăldându-se în miere,
Ne-aşteaptă diafane.
Pe ii mărturisite,
Pe fote şi ilice...
Sunt ale tale, ţară!
Mereu mi-aduc aminte...
Şi câmp de oseminte
Fântâni... Brâncuşiene
"Coloane infinite"
Corolele de stele...
Din care rod destoinic,
Cu gândul temerar,
Croirăm generaţii
Şi vise, an de an.
Şi macii din cosiţe
Şi apa din izvoare
Şi munţii şi pădurea,
Sunt ţară, ale tale!
Îngenunchem şi plângem,
Sub patima robiei,
Noi, cei străini cu duhul,
Noi, fiii României.
Aici ne e cenuşa,
Credinţa şi cuvântul,
Aici ne este viaţa,
Aici ne e mormântul...
-->
Comentarii
Semn de lectură şi admiraţie!
Frumoase versuri!