Am alungat lacrima rece-a tăcerii
Din filmul vântului încrustat în ploaie,
Plantez o rază-ntr-a prezentului foaie
Un zâmbet impulsiv redau omenirii.
În timp, poate misiunea-mi e cam greoaie
Și-i presărată cu ură și mizerii.
Am alungat lacrima rece-a tăcerii
Din filmul vântului încrustat în ploaie.
Acumulate ordonat în memorii
Cuvintele curg din mine în șiroaie,
Însă mesajul lor e ca o bătaie
A clipei pe care n-o pot da uitării.
Am alungat lacrima rece-a tăcerii...
Comentarii
Surâsul, dragă Petru, e-n permanență-n preajma mea.
Cheamă acum.... surâsul cald al plăcerii!