ascund monotonia sub tălpile timpului
fără teama de a deveni un altul
evadez în lumea îngerilor
întind braţele peste umbrele mişcătoare
printre ninsorile de petale albe
ce-mi par lacrimi sfinţite
de argint
noduri de lumină coboară
în deşărtăciunea întunericului
prind în palmele sufletului
câteva picături din seva divină
intru în mine pe uşa din faţă ca-n ceasul dintâi
timpul captiv e mereu la masa rugăciunii
mă alatur lui
cerând puţină culoare fărâmelor de viaţă rămase
nu vreau să gust din oceanul iluziilor sfârşite
nu vreau să mă pierd printre filele din calendare
nu vreau să-mi îngheţe petalele gândurilor
strivite de paşii proscrişi
îngenunchez pe alarul Tău plâns să-mi luminezi zorii
şi-n strigătul tăcerii
răspunde cu linişte neliniştii din mine
strecoară blândeţea Ta în flămânda mea îngrijorare
fă din speranţe păsări albe cu aripi de zbor
alungă paşii străini şi grei
care lasă urme pe nisipuri obosite.

Comentarii
multumesc din suflet...