S-a răsucit Pământul
Pământul se-ntinde domol către Poli,
Iar anotimpurile se rotesc de o vreme;
În decembrie-i vară; în vară – îngheț și ninsori.
Fiecare, de rău în mai rău, întruna se teme.
La munte revin zăpezile-albastre,
Pe străzi curg viiturile râu
Ducând sudoarea trudirilor noastre
Pe nărăvașe ape, călăi fără frâu.
Natura e bolnavă și zace
De geruri și brume nocturne;
Blestemele cad năpraznice
Pe prea nevinovata lume.
Se plouă cu noroi și cenușă
Din cerul greu, plumburiu,
Fulgere se sting pe prag, lângă ușă
Și tunete surde se sparg în pustiu.
Semănăturile ne-au spus, subit, adio !
Și viile... răsaduri din grădină...
Azi stăm atenți pe știri de meteo,
Că viața, de noi, e tot mai străină.
S-a răsucit de mult Pământul,
Credința, la fel, ne e deșartă;
Ne-am învelit cu giulgiu, mai urâtul,
Sperând în mai bine pe Lumea cealaltă.
ION PĂRĂIANU
-->
Comentarii
Mulțumesc. Unde pot să găsesc ? Pe pagina mea ?
Am postat pe Facebook si trilulilu aceasta impresionanta poezie ...
Foarte frumos, domnule Ion Stelian ! Vă mulțumesc mult. Numai că lipsesc literele Ă și  din cuvântul P(Ă)M(Â)NTUL.
Dacă s-ar putea corecta, ar fi de minune.
Sărut mânuțele, doamna Lenuș Lungu, pentru comentariu .
Mulțumesc doamna Mimi Boroianu. Toate cele bune tuturor !
Impresionantă poezie!