Cer, cerului în sarbătoare
cu luminițe fel de fel,
îi cer într-una cu ardoare
să vii în vis înceninel,
să îți șoptesc cu dor, frumos ,
să-ți povestesc, să dau din casă
de întâmplări de-aici de jos
dar, neputința nu mă lasă.
Singurătății i-am tăcut,
destinului ce ne desparte,
în mine simt că s-a născut
dorința de ați fi aproape.
Hai, să-mpletim din amintiri
cununi cu fire de lumină,
cu verde brad peste zidiri
de cer, în lumea ta divină,
coboară ca Isus, o dată
și dăruiește-mi infinitul…
oare-ai uitat iubirea toată?
eu eram fata… tu iubitul.
Să meșterim scară la cer
călăuziți de-a Lui lumină,
urcând în doi spre-a lui mister,
doi îngeri în lumea divină.
Cum oare pot, a-ți da de veste?
să înțelegi cum, că mă doare
când scriu acum a mea poveste
gândind cum să-ți aduc o floare?
cum, lutul negru să-nvelesc
cu candela ce va fi stinsă
de vânt și ploi ce năvălesc,
sau de zăpada albă, ninsă?
Sau, poate vezi în noaptea-ți albă
cum gândul veșnic ți-l dedic
în rugi, sau vers pe coala dalbă
și-aștept la cer să mă ridic,
să mă aștepți în pragul sfânt,
să fiu din nou a ta mireasă
sub cer cu stele , ca mormânt
din nou s-avem aceeași casă….
-->
Comentarii
multumesc Agafia...sarbatori cu bine...
Hai, să-mpletim din amintiri
cununi cu fire de lumină,
cu verde brad peste zidiri
de cer, " Foarte frumoasa poezie!