sălciile mele
sălciile mele,
care poartă
toamna-n ele,
norii trec
mereu în turmă,
lasă
dealurile-n urmă,
soarele
fără putere,
cade sera în tăcere…
se aude cornul,
sună,
peste laptele
de lună,
stelele
se-aprind în țâțe,
dorurile
să le-ațâțe,
și-n miros
de mărgărint
cade bruma
de argint,
și așa încet
cu-ncetul,
mi s-a cam rărit
făgetul,
de frunze
şi de podoabe
rotunjind
lumina-n boabe.
ia-mă, gândule,
și du-mă
cu suflet bătut
de brumă,
într-o liniște
lacustră,
unde umbrele
mă mustră,
unde se dezleagă
legi,
căutând
să le-nțelegi,
vărsând luna
în urcioare
cu lacrimi
de fată mare
și urcând
mereu la cer
ca să nu rămâi
stingher.
7 noiembrie 2013
-->
Comentarii
Recitit cu multa placere. Admiratie!