Iubite,
n-ai vrea să împarți cu mine
acest soare
și-această duminică de primejdii?
Vom fi doar noi doi în fața
necunoscutului
cu armură.
Ascultă? Bat clopotele nopții
și drumul de argilă
își caută rătăciții
între vis și toamnă, între ploi
și zgură...
Eu plec pe cărarea amenințată
de furtună
și voi încerca să cânt...
nu știu pentru care rătăcire
m-am născut,
dar din adâncul pădurii
începe să crească, tot mai mult,
o umbră sălbatică, nebună,
ca un geamăt prelung...
Iubite,
n-ai vrea să împarți cu mine
această oră istovită
și-acest apus
de primejdii?
Lumea va rătăci oricum
pe același
drum de argilă,
între casă și ultimul refugiu
învăluit în fum.
Ascultă? Bat clopotele nopți
și-n amfiteatrul lunii
vin îngeri de lumină să
ne cânte.
Iubite, ascultă...
nimic nu e străin de noi,
de risipirea într-o soartă pângărită,
amintind de furtună și foc,
de visele trecute prin cenușă...
4 dec.2016
Comentarii
Pretuire!
Împărtășim, cu drag, cuconiță dragă. Apăi cum ai vrea? Să le ții numai pentru Dumneata?!