sa nu mai fie loc pentru sufletul meu?
stelele stau atît de înghesuite încît
din cînd în cand
cîte una cade
răpusă de nesomn,
nici pe luna nu îl pot lăsa,
trec oarbe cîrtițe și zmeie de otel ,
craterele au gust de nevăzut,
nu rămîne decît
să-ți fur visul iubito,
în loc , sufletul meu
să se ascundă cand
mă răsucește valul
cu nisipul din care ridică cetate
cuvintelor ce le-am inventat
cînd ne izbăvisem de mare.

Comentarii
Citit cu drag acest poem....Felicitări!