m-am împrietenit cu durerea
încă din pântecul tău
eram o rană
noapte de noapte m-a durut carnea
gingiile când mi-au dat dinții de lapte
mă vindeca o îmbrățișare
o mână îmi ștergea fruntea de sudoare
cu alta îți alinai focul din sfârcul pieptului prin mișcări circulare
primeam la fiecare erupție în dar o sărutare
ni se amestecau lacrimile
în aceeași mare
pe limba mea, mamă, gângureai
din asta nu se moare
apoi se iveau zorii
puțin câte puțin mă năpădea ca iedera durerea
ea surdă
eu mută
alcătuiam perechea ideală
nu știu care de care ascultă
amândouă gata de luptă
ea multă
eu în derută
o atacam
să nu-mi fac iernile de râs
de cele mai multe ori învingeam
cădeam frântă
ea râde umilitor
numai eu aveam răni adânci care dor
dar simțeam cum pe oase crește carnea de mulțumire
cum petale la floare
cum în ram fructul
sugând la sânul pământului
semănam a învingător.
Când sufletului o să-i crească aripi
tot atât de tare o să-l doară?
Spre vindecare să-i dai, Doamne, o sărutare.
Veronica Șerban
Comentarii
Mulțumiri alese, doamnelor, CIOBOTARIU MARIA , IONITA GABRIELA
și domnule Mihai Ștefan Arsene!
Mulțumesc frumos, Lenuș, pentru atenția acordată textului!
Superb...Felicitări!