Să nu uităm că încă existăm
Sub firele de iarbă avem semnul,
Că ne vor creşte macii pe o tâmplă,
Pe alta Luna îşi va face cuib
Atunci când verticala de tăcere
La un apus încet se va umbri,
Să nu uităm că încă existăm,
Suntem sortiţi a ne iubi
Şi dincolo de semnele de moarte,
În noi ea este lanul auriu
Ce ochiului îi pregăteşte alinare
Când căutând spre cerul prea pustiu
O pasăre ce trece înspre mare
O va ruga să-i picure uşor
Din lacrima cu care dimineaţa
La capătul de lume anonimi
Vin îngerii să-şi spele faţa,
Să nu uităm că încă existăm,
Dar nu ca număr sau ca o poveste,
Căci ce suntem
Rămâne şi mai este
În straturi de memorii planetare
Din care munţii se ridică-ncet,
Suntem planetei partea cea mai sfântă,
Chiar dacă unii se vor şterşi de-aici
Şi nu zăresc decât un hău adânc
Acolo unde trec stelare izbăviri
Ce mâine pe un câmp de galaxie
Ne va adăuga tremurători
Cu suflete de floare străvezie.
-->
Comentarii
Foarte frumoasa poezie cu substrat filozofic! Felicitări!
Toată admirația!