Dezbrac durerea
peste catifeaua nopţii
fără strălucire
unde cerul
îşi revarsă flămând vraja,misterul
dezbrac durerea în valurile
amuţite ale mării
care nu are ochi să vadă
nici urechi să audă
zbuciumul necontenit ce cheamă
la speranţă
deşir gândul în mii de fire de lumină
în întunericul împietrit
în timpul hoinar, mult prea grăbit
spre nicăieri
spre niciunde
aleargă fără popas spre infinit
negăsindu-i capătul, hotarul
las simţirea prea blândă
la poarta dorului
izvor nesecat de iubire
pentru tot şi toate
pe căi neuitate
în universul ferecat al amintirilor
caut drumul spre adâncuri de visare
strecor nisipul vieţii din oceanele de lacrimi
printre degetele răsfirate
tot se prelinge în plaja sufletului meu
strălucind
ca ochii soarelui
ce-apare doar la răsărit
în străluciri diamantine
regăsesc amintirile senine
din trecutul fără vrerea, de întoarcere
privesc către mâine
pe fila anilor, ce parcă se grăbesc
nu fac popas,
nu vor să mai aştepte nici un ceas
iar şoapta sorţii nu mai are glas...
Să scriu a mai rămas.
-->
Comentarii
Superbe versuri...Felicitări!