Se lasă seara ..iar cerul își cerne stropi de întunecime învăluind Pământul în umbre. Iar Luna , mai adaugă o depărtare între noi.
Ești atât de departe că am ajuns să cred că nu te voi putea atinge niciodată.
Îmi ridic sufletul la cer pe aripi de vise, te caut pășind pe stele. Mă rătăcesc în gânduri despre tine.
Imensitatea cerului mă absoarbe iar noaptea mă prinde în brațele ei și simt că ești tot mai departe , tot mai departe. Vreau să-ți zăresc chipul, dar Luna nu mă lasă. Încerc să-l adun din frânturi de vise, de șoapte, dar vocea ta se pierde în liniștea nopți.
Rătăcesc în gânduri despre tine, rugându-mă cerului să te găsesc. Întind palmele dar nici măcar visele nu le pot prinde în ele. Măcar de-aș întâlni un gând de-al tău, să știu că nu mai uitat, că încă mă mai visezi. Întinde mâna și desenează-mi pe stele iubirea ta.
Vreau să citesc dragostea ta, cu ochii sufletului pe cerul depărtărilor dintre noi.
Lasă-ți ochii pierduți pe cerul nopții, două stele arzând feeric, căutându-mă, vorbindu-mi, învăluindu-mă în lumina lor, să simt că mă iubești, că nu m-ai uitat.
E noapte, atâtea umbre învăluie Pământul, iar stelele pe cer se sting una câte una.
Aripile viselor mele se destrămă, iar Luna m-ai adaugă o depărtare între noi ..
Doar glasul meu mai plânge ,același refren ce mă doare
Să nu mă uiți ...
Să nu mă uiți ...
de Gabriela Mimi Boroianu
-->
Comentarii
Sincere aprecieri.
Gânduri încărcate de o melancolie delicată...
Mi-a plăcut ceea ce am citit.
.
Aurora, cu drag