Salvare norocoasă

Când mă regăsesc în abandonul tău de ocară,
o ancoră mă prinde de gât şi mă trage
spre un ţărm abrupt
pe care se rostogoleşte cerul.

În tine nu există nicio funie
pe care nebunia mea să urce,
doar nişte ochi topiţi ca smoala
care curg în adânc
de se învolbură valurile.

Marea e în revoluţie de moarte,
pescăruşii ţipă a pustiu,
de teamă
mi se surpă cuvintele în gură,
le înghit, scap teafăr
şi nu-mi vine să cred.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
Mai Mult…
-->