Nirvană-n toiag de vechi profeţii,
la ultimă oră strabat somnul pleoapei,
lunecând pustiită prin văilei apei,
paşii-mi ating greoi, clipe vii.
E carnea mea, ruptă din bocetul sferic,
cenuşa vâslită precum efemerul.
În sângele-mi cald, locuieşte misterul
ce naşte alt sânge şi străluce feeric.
Cu trecere-n azi şi-n grabă spre mâine,
prin unda neclară, copilă şi-acum:
palidă, oarbă şi frântă de drum,
sunt blândă-n privire şi tristă ca tine.
Raceală-i în toate…o iarnă mortală
şi-mi picura cerul rugină pe faţă.
Şi-o ureche-n surdină-mi ţârâie-a greaţă,
dar cuvintele-mi ţes cămasa regală.
M-ascund într-un gând al altei geneze,
cu privirea întoarsă în prundul celest.
Dau startul simţirii: un sunet, un gest,
reuşind să dezleg de adâncuri, sinteze.
-->
Comentarii