pe o scarã suspendatã,
într-un colţ de fericire
urcã şi coboarã,
în albã cascadã,
îngerii într-o diafanã luminã.
Îşi închid aripile,
aşezându-se
pe piatra rotundã,
ce, ascunsã în vreme,
deschide şi astãzi
peste veacuri
o fereastrã,
arãtând lumii
încã o minune.
Piatra şi astãzi,
frãmântã inimi
şi varsã-n cupe visuri
din apusurile închistate
în forţa Cuvântului,
modelate în esenţele
tari ale Pãmântului.
Scara şi astãzi vibreazã,
spre mãreţia Universului,
frumuseţea şi candoarea
pãmântului,
pãstrând bucuria
clipei atingerii infinitului.
Nectarul înţelepciunii,
vãrsat din palmele Tale,
uneşte destine,
din anii şi spaţiile,
cu lumea ce se duse
a vremilor apuse,
în „Taina Iubirii”,
pe piatra lui Iacob,
prin scara fericirii.
Pe piatra lui Iacob,
ce mistuie ere,
smeritã îmi plec capul
învãluitã în visuri
şi mistere.
Din colţii singurãtãţii,
şi eu zbor spre infinit mereu
alãturi de îngerul meu,
cu dorul în suflet
dupã Iisus Dumnezeu.
-->
Comentarii