Motto: Tatăl meu se credea ateu –
ce ironie!
Dar îl iubea pe Dumnezeu
fără să ştie!
Tată,
ai fost un mare mincinos.
Susţineai mereu că nu crezi în Dumnezeu,
dar de ce ai ascultat toată viaţa de El?
Îmi spuneai că spovedania n-are sens,
dar de ce îi ascultai şi-i sfătuiai
pe toţi cei ce veneau la dumneata?
Îmi spuneai că eşti bolnav de inimă,
dar cum poate fi bolnavă o inimă
care bate numai pentru
adevăr şi dreptate?
Îmi spuneai că nu există îngeri,
dar mai ştii când te-am surprins
în seara aceea
spălându-ţi aripile în lacrimi de iubire?
Îmi spuneai că Raiul nu există
şi te-ai dus să locuieşti în el.
Tată,
eşti un mare mincinos!
Eşti mincinosul meu preferat!
4 octombrie 2009
-->
Comentarii
Recitit cu placere. Aprecieri sincere
De ce se se scrie întreg și cu majusculă?
Scuze că am tras cu ochiul....
Eram și noi... pa'și
Vă mulţumesc, dragi prieteni, pentru intervenţiile domniilor voastre. De fapt, şi poezia mea şi cuvintele voastre sunt nişte gânduri scrise din iubire, despre porunca a V-a (Iubeşte-i pe părinţii tăi...!)
Stimate prietene Adrian Grauenfels, sper că nu vă veţi supăra pe mine pentru o mică atenţionare: Numele "Dumnezeu" se scrie întotdeauna întreg şi cu majusculă.
Vă iubesc!
Ai să mă întrebi, Adrian:” ...și unde duce drumul ăsta?”
și voi răspunde cu un vis, un vis atât de intens încât îl am în minte și acum:
Mergeam pe Route66, printre ciulini, vântul îmi cânta la urechi dar parcă nu eram într-o mașină, eram doar spirit, un suflet călător și am ajuns la o intersecție, nu văd ce srie pe indicatoare acum simt motorul sub mine... nervos, care mă obligă... și mă trezesc.
Ne-am îndepărtat de la subiect și asta e bine.
Înseamnă că ceea ce ai vrut să transmiți a fost recepționat.
Cu drag, Adrian!
Umanizarea percepțiilor e ceva comun. Spaimele noastre creează din străfulgerări de lumină și întuneric angoasele noastre umane, atât de casnice... modice, umile.
Dar dacă te opui. Dacă îți spui că nu ție frică, că stai cu pieptul înainte și, mai mult, agresiv, precum un lup care-și rânjește colții până în ultima secundă?
Vă zic. Atunci orizontul se limpezește, nu-i poți vedea zarea, dar ce drum frumos se întinde la picioarele tale.
cred ca se potriveste aici o replica , Yehuda Amihai, poemul Moartea Tatalui:
brusc, tatăl meu
Mi-ar fi plăcut, ca tată,
Să am și eu o fată!
Chiar dacă îl negam pe Dumnezeu
Eram un zeu....
Frumoase gânduri!
Era un Toma Necredinciosul ...