Ştii?
La începuturile de dincolo erai înaintea mea. Ţi-ai întors faţa spre mine şi mă aşteptai. Te-am ajuns, am mers o bucată de vreme unul lângă celălalt (n-ai ştiut că am furat bucăţi din tine şi le-am lipit în mine), apoi, pas cu pas, treaptă cu treaptă, m-ai învăţat să-mi deschid aripile, să zbor.
Te-ai aşezat în spatele meu să-mi sprijini şchiopătatul, în urmă, ai plecat. Credeai că e deajuns, că e ca atunci când înveţi un copil să meargă pe bicicletă.
Mi-ai spus într-o doară, într-un timp, că nu mă mai urmăreşti, demult. Ştiam, dar...
te ştiam, simţeam, erai în mine până când cuvintele vorbeau in locul tău, că ai alte meniri pentru tine, acum, într-un ciclu de trei, nu ştiu ce sunt, clipe, zile, eternităţi, bubuie pieptul.
Mi-am luat faţa aceea de var, cu mine, să nu se simtă, să nu se vadă dinafară şi-n loc de inima, voi pune (din nou) o pipotă să nu se doară dorul.
Eu. Eu voi zbura în stilul acela, fluture, în ape, spre adâncul de linişte tăcut până când eu sau tu vom începe, iarăşi, să scormonim, tu – cerul, eu – apele, pământul, în punctul acela roş’ ce se-aşteaptă de-o viaţă de ieri, de azi, de mâine – Iubirea.
21.03.2017, ora 10,27’
-->
Comentarii
multumesc din suflet Aurelia, o zi frumoasa, Marius