Scrisoarea a CCVIII-a

[Chiorean Aurel]

Scrisoarea a CCVIII-a 

Te-am iertat, mi-am iertat, visul, iubirea şi oftatul şi acum mă îmbăt, iubito, în necuvânt, doar un lucru îmi rămâne de făcut, să îmi acopăr cu întunericul inimii, urmele cuielor şi să aştept mă plouă singur un amurg. Visam, visam chiar nemurirea, spuneam şi rugi în praguri cu părinţii, îţi lăcrimam cu ploaia îmbrăţişarea, cu vuietul iubirii şi cu sfinţii. 
Vedeam văzduhul meu, văzduh stângaci, prin găurile cuielor din mâini, prin holda galbenă din verile cu maci, vedeam potopul tău, de săptămâni. Îmi dăruiam speranţa nimănui, cuvintele le-am îngrijit ca fiinţe, eram copac nedăruit oricui, în vis de lumânări ... rămas, aprinse. Eram ferice, rostul din hotare, cădeam albastrul vis în sfinte ploi, acum o clipă-n dor şi aşteptare ... lumina ce-o să cadă peste noi. Eu sunt o toamnă, în care pleacă în stoluri muze, când tălpile au obosit să umble, mă îmbrac iubito, iarăşi doar în frunze şi-am să adorm adânc, adânc în umbre. Vom fi în alte lumi de vrei lumină, o vreme-n săptămâna lumii mare, în taina nopţii care ţi se închină, tăcere, ploi, sărut, sau aşteptare. 

[Gabriela Mimi Boroianu]

Taifas 4

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]