Scrisoarea a CCXVI-a
Mai caut cărbune să scriu un poem, în faceri de timp, cuvinte misive, spre taină cea sfântă din stratul de lut, iubirea nestrânsă, nestăvilita ei jertfă, fâşia de noi şi straniul ţinut. Voi găsi iar cărarea prin răscrucea de gânduri şi în frigul ce îndoaie scândura uşii, cât frig poate fi, blestemând alte friguri, când noi ne închinăm, iubito, cenuşii ! Nu caut nici vorbe, fantezii ce-s străine, în miez de tăcere, sau vis ce dospeşte, răzvrătită mi-e vorba, despre vise virgine, eu mă zbat, ea mă strânge ... lumina trudeşte. Mă simt în tranşee, am cu mine vocale, ca o ultima oră, am noaptea grăbită, cuvântul îl aud în şoapte agale, neiertată mi-e vorba, arsura-n oglindă. Alerg peste tot, am mir, tămâioară, credinţa ce o port este toată în mine, mă las, sunt iubit, am soarta prezisă, doar poartă-i închisă, mai simplu, ce vreau ...nu vreau să mă doară ! Iubito, să ştii, mă doare arsura, mă doare şi cerul, mă arde şi vatra, aş vrea ca în toate, să-mi fii tu masura, femeia şi visul, ce-l tace şi piatra.
-->
Comentarii
Taifas4