Scrisoarea a CLVII-a
Nu spune nimic, iubito, doar simte-ma cand iti ploua abur peste gene si intinde palmele sa ma pot sadi radacina in linia lor, unde iubirea imi da nemurirea ca punte intre noi.Sadeste-ma livada in fiinta ta si lasa-mi bratele sa-mi fie crengi sa te cuprinda vis din podoaba firii, unde mai caut zile de purtat.Eu sunt aici si te iubesc sub ploaia care imi va spala cainta, pana cand va ploua cu flori albe din mine, ma vei respira ca pe o zi de maine, o ploaie de vara sau un rasarit, iubindu-te. Iubindu-te ma trezesc dimineata cu un vis, cu speranta unei invieri, de la marginea unei lumi unde tac si ard. As vrea insa , ca in aceasta lume sa ma simti ca te iubesc si iubindu-te nu iti cer nimic, decat sa nu te ascunzi in spatele cuvintelor, decat sub stresina sautului meu, unde te-as ruga sa ne sameni din nou pentru o noua primavara, coborati din vis, unde sa te rostesc, bataie a inimii mele.Nu imi este rusine si nu imi este teama, pentru ca iubirea mea este curata, ea nu este o alegere, ci un izvor, sau o victorie in care poti spune te iubesc fara teama de a iti recunoaste micimea in fata acestei lumi.
-->
Comentarii