Scrisoarea a CLXXVI-a
Cei ce îşi doresc să cânte, găsesc întotdeauna un cântec şi patima-n dorinţi ce suie, ploi proaspete şi nebătute-n cuie. Suntem fricoşi de vise, de tunete-n luminile fierbinţi, ne dorim obişnuinţă, nu tumult, de dorim ceaţă sub cuvinte care devin volatile. Ne este teamă de iubire, de arsiti, de trădări, de regrete şi ne complacem în silabe împreunate ca şi orădăcina înfiptă în pământ, sorbind doar suspine din căni, fără să ştim că atingerea celui iubit te face poet. Tainele ne sunt nedespletite, le ascundem în cânt sau le aşezăm pe răni,ca să ne limpezesca adâncul în care stăruim, mistuindu-ne fiinţa. Ne este mereu sete, o sete de viespe care ne absoarbe în cuvânt, dar limba ne este întărită în lut la soare.Neliniştile devin vechi, se adună în cuvinte şi noi ... noi le tăcem într-un zbor neînceput şi în linii albe. Suntem pe drumul acela inevitabil care sfidează linia timpului cu iubirea. Vrei nu vrei, iubeşti, această este osânda vieţii, să vezi din ce eşti făcut, un fel de emblemă tatuată şi apoi ... apoi doar tăcere.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Vizualizări: 23

Comentarii