Scrisoarea a CXLVI-a

Scrisoarea a CXLVI-a 


Ne-am întâlnit în singurătatea unei clipe neatinsă de cuvântul de iubire, o martoră tăcută, la înnoirea lumii, cu speranţa că am să te scriu într-o carte, într-un cântec, în oameni, dar nu în amintiri. Erai pentru mine o lumină, în neştiute mâini, care o modela sclipitoare, peste bucuri, suferinţe şi întâmplări.Îmi erai  cântec, în freamătul de iubire, zorideschişi spre dăruire, unde doar îngerii ştiau să înflorească. Tăceam cu tine cuvintele pe ramuri, ca să pot să îţi aud seninul gândului frumos şi glasul meu să îşi găsească noima, pecare timpul să nu o refuze. Cu tine coloram copacii, îi udam cu lacrimi de fericire, iar ei creşteau fără umbre de îndoială în vis, cu ramuri sfinte, în faţa unei veşnicii denăscătoare. Tu, m-ai ajutat să respir, să fiu şi să îmi înţeleg freamătul din frunze, să îmi retrăiesc clipele şi să adorm liniştit ştiind că respirăm acelaşi aer. Credeam şi încuvintele de sub brumă şi în cuvântul meu pe care eram că nu ai să îl părăseşti vreodată. Eu te-am iubit simplu, sub picături de ploaie fără vină, ca un om care crede în iubire şi îndirecţia vântului.

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->