Scrisoarea a - CXVII-a


Scrisoarea a- CXVII-a 
(GV)

Doar pajişti, atât de multe pajişti ne despart, căci ne-am născut din visurile mele, erai sărut, eu poartă de păcat. 

Ştiu, da ştiu ... doar cerul este nemurire, noi suntem tihna toamnei, sau visare, neliniştea ce înseamnă, doar iubire, singuri venirii, singuri la plecare. Un negru avem lumină înprivire, un mal de vis, iubito, răsărit, cuprinşi în frica sorţii, din privire, am fost pământ, dar tu m-ai dezvelit. Oh, te ştiam din ochii mei rotunzi, erai seninul meu, de cer,curat, priveşte-mă, de ce vrei să-mi ascunzi, sărutul meu, la poartă căpătat ? 
Doar pajişti ne unesc şi ne despart, sau secoli, ce-au rămas în taina porţii, te voi căta, la poarta de păcat, în caerul din visul de proporţii. Dă-mi dacă vrei poveştile nescrise, săgust din ele, clipele noroade, mă vei găsi, la malul tău de vise, mă vei găsi în veşnice balade. 
Sau dă-mi, de vrei, pocalul fericirii, oprind un vânt ce suflă toamne-n mine, să nu-mi mai fii străină-n voia firii, s-adorm copac, în dorul meu de tine.

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->