Scrisoarea a - CXVIII-a

Scrisoarea a- CXVIII-a 
(GV)

Învaţă-mă să mă rog, tăcând, foşnind doar prin frunze un vis de speranţă, învaţă-mă cu visări  prin brazi în cercuri de dorinţe, cu zări şi rugi de mări, o viaţă ! 
Universul se ridică din timpuri genune, noi suntem doar un trunchi care îl presimte, vom face fructe după flori, vom face ramuri firave şi strâmbe. Avem iubrea noastră, ca un plâns, avem în noi şi sfintele tăceri, învaţă-mă iubito, cu un ajuns, cu ramuri verzi, cu atâtea primăveri ! Învaţă-mă, să ard în zări o clipă, un răstimp, lumina vieţii, învaţă-mă să tacvisări, sfârşitul lumii, pragul dimineţii ! Nu spune nimic, opreşte-te la mal, în locul raiului ce îl ascund, copacii mei îşi scutură azi frunza, în linia palmei rădăcini ... afund.Nu spune nimic, ascultă doar îndemnul de lumină şi vezi cum curge-n răsărituri veşnicia, opreşte-te de ştii că nu ai vină, sub pomii mei şi ia-le rodnicia ! Atunci îţi voi striga dingândul meu, o piatră se va transforma-n grădină, suntem bogaţi , iubito, zeul meu, suntem bogaţi ... cu-o rază de lumină ! 

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->