Scrisoarea a- L-a
Nu voi respira niciodată mireasma florii semănată într-un vânt veşnic stingher, de către zeul mângâierilor. Asta nu pentru că nu aş vrea, ci pentru că mereu, deschid o altă poartă a vieţii, decât cea spre ape limpezite şi găsesc câte un dor, care îmi creşte în suflet, mocnind ca vulcanii în inima mea, până în toate colţurile fiinţei mele,unde mă scutură de bezna toamnei. Ziua mea începe întotdeauna cu tine, ca un drum spre zări, care mă cheamă să îmi vindece din suflet suferinţa, fie ea sete, frig, sau teamă şi să îmi spele trăirea din vechiul meu altar. Cea bună însă, poartă numele tău, sub cununa măiastră a vocii divine, o patimă că o poveste de iarnă, trăiri pure fără definiţii. Spre tine doar, cărarea, îmi arde sub tălpi învinsă de jarul minţii mele, unde iubirea nu mi-o scriu, nu mi-o spun, ci mi-o tac. În gândul meu încins, rătăcit pe cale, te găsesc pe tine înlăuntrul lui, întrebându-mă :ţi-e bine, ţi-e sete, eşti tu ?
-->
Comentarii