Scrisoarea a- LXVI-a
Aş fi vrut să fii aici, să vezi cum îmi tac cuvintele în iarbă şi îşi zac silaba-n rădăcini. Tu, doar tu le-ai tăcut la poartă, atunci când rostirea mea a devenit furtul drept, alapei care mi-ai cerut-o în popas. Trebuia să mă fi lăsat acolo în deşertul meu, ca vis nerostit, când mesele de tăceri ne făceau riduri, sau ar fi trebuit să mă întrebi de ce amatâtea amintiri, care mă dor în cutele chipului. Cred în speranţa pe care noi o numim lumină, în zile şi nopţi, doar tu crezi în răsărituri şi asfinţit. Cu tine mă simţeam verde, aveam mâinile pământ şi buzele ploaie, sub lacrimi care îmi cad fără vină, să îmi simtă lutul meu de gheaţă. Doar tu dai viaţă ploii şi faci din respiraţia mea ode, eu doar tac. De aceea te rog iubito, fă-mi tălpi, lasă-mă să fug în fericirea zilei de mâine, sau toarnă-mă în forme noi, la poarta ta de lumină !
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Vizualizări: 23

Comentarii