Scrisoarea a XLIII-a
Între margini de povară suntem visuri sau durere.
Mereu ne mutăm inima prin ascunzişuri, sub care am vrea să fim mai mult decât suntem, peste umeri de ţărmuri, care fură privitorul. Eu, eu sunt ceeace sunt, o soartă cu pietre larădăcină, un sânge tăcut, la care nimeni nu îi aude strigătul, spre nimicul din împărăţia acestei lumi, unde mi-am spălat rănile cu versuri ce rodesc. Am roiuri întregi de gândurisălbatice, vise nătângi şi încăpătoare, gânduri pe care le scurg cu migală, dar toate stau încremenite, acolo lângă tine, ca să îţi audă visul şi tăcerea. Dacă lumina ar vrea să mărecunoască, eu aş fi un răspuns, cu albii de râuri, care îşi jertfeşte taina, pentru o nemurire şi ţi-aş curge grăbit fără să ştii, suferinţa. Nu am putut, iubito, niciodată săpăstrez în mine, povestea unei lacrimi de durere, dar am rămas cu tine mereu în ruga de duminici, ca o linişte care se naşte din nimic şi moare din nimic, sub vulcanul cărărilor tale de munte, de unde eu îmi culeg şi roua şi cărbunii. Învaţă-mă să îţi fiu sufletul tău din vrană, să îţi astâmpăr viaţa, să-ţi fiu un umblet, să mă găseşti iubito, dar fă-o înadins !
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Vizualizări: 23

Comentarii