Scrisoarea CLXVII-a
Eu ... eu seamăn cu tine şi cu ploaia deodată.
Când dorul toarce pe degete cerul, iubirea ne intră vânt în suflet transformându-ne viaţa, seninul. Ochii ne devin înalţi ca stânca, gâste de gând ni se aşează pe frunze sfidând înpace timpul. Tu devii atunci femeia sfântă văzută în oglindă, un fir de iarbă răsărit din stâncă, stropit de vis şi de cuget, ca o durere vie, sărată şi limpede, iar eu o sete de cai, a bărbatului care iubeşte frumos, curat, şi clandestin, lovind un albastru împiedecat de ploi. Tu doar eşti liniştea mea, cea care sfidează timpul cu iertarea, făcându-te maifrumoasă, ca o lumină peste o durere care geme scârţăind povara de cuvinte. Întreaga mea fiinţă se închină atunci femeii din tine, orele şi anii devin stări, plecarea devine revenire spre aburul pâinii coapte pe care doar atingându-te îl simt punte de apă, peste calea vinului dintre cer şi pământ. Fiinţa mea se jertfeşte ţie înainte de a mă cere, îşi arde visul lafoc de lumânare, strivind roua nopţii sub izvorul de mir care îţi curge pe faţă, ca nisipul unei clepsidre, pe care tu îl transformi în iubire. Acolo începi tu, dumnezeirea mea şitotul devine posibil.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Vizualizări: 23
-->
Comentarii