seară de toamnă
pe cerul serii orizontul doarme,
mijește dintre plopi un corn de lună,
se-așterne aur pe poteci pustii
și toamna asta parcă e nebună.
în colț de umbre șoaptele apun
în dulci melancolii verlaine-iene,
pe un covor de frunze eu adun
flori veștede de maci și zânziene.
sub cerul infinit și plin de har
un lampadar cu stele luminează
o noapte magică ca de cleștar
în care toamna asta delirează.
mă văd adesea ca în paradis,
încremeniți în seară amândoi,
când fericiți visam același vis
să rătăcim în lume numai noi.
la tine-n brațe toamna astăzi râde,
la mine plânge sera-n prag,
s-a strecurat în inimă un gâde
ce m-a făcut ca să rămân pribeag.
vineri, 27 septembrie 2013
-->
Comentarii
Mulțumesc d-le Gavrilescu, cu același respect.
Mulțumesc Lenuș pentru aprecieri.
Mulțte mulțumiri Eugenia.
”...mă văd adesea ca în paradis,
încremeniți în seară amândoi,
când fericiți visam același vis
să rătăcim în lume numai noi. ...”
Toată admiraţia pentru aceste versuri! Felicitări!
Mulțumesc Mihaela.