seară melancolică
izvoare cu fluier de-argint
curg singure, nălucind,
lunecă la vale pe seară,
în timp ce îngerii zboară.
ciute cu ochii de stele
vin pe poienele mele,
bruma lunii se scutură-n apă
când cerbii se-adapă.
nu ştiu la cine să vin
şi la cine să mă-nchin,
e numai feerie şi culoare,
a visa, visând, visare…
noaptea nopţilor se lasă
peste ceruri de mătasă
şi uşor trece prin mine
ca un zumzet de albine.
urc pe ruini, un călător,
spre tăcutul meu izvor
şi ascult aşa o boare
cu frunze fermecătoare.
şoldul lunii prins în şes
a căzut şi l-am cules,
neumbrită izbăvire,
când te-am întâlnit, iubire…
marţi, 24 februarie 2015
-->
Comentarii
Ce frumos!
Mulţumesc Rodica, Emilia şi Viorel pentru trecere prin poezia mea.
Ați pictat o noapte de vis, un vivariu magic, frumos...
Recitit cu drag!
un poem minunat! Felicitari!