întrebarea rămâne suspendată
de grinda eului
frânturi de cuvinte schiţează iluzii…
în talerul ochiului timpului
răspunsurile îngenuncheate pe altarul gândului
zidesc legenda vieţii fiecăruia dintre noi
cu veşmântul obosit
liniştea ascunde
în învelişul simţirilor reci
flacăra iubirii stinsă
în oceanul de lacrimi
vărsate în lutul sterp al sorţii
noaptea zideşte melancolii
aşternând în vâltoarea sufletului
vise fumurii, sunete dezacordate
care ucid fiecare clipă
fiecare umbră din răsărituri
secundele, ca şi ploile de stele
năruie visele asemeni pieselor de şah
dorinţa face cale întoarsă fără răspuns
lăsând scurgerea anilor
să inunde teama stranie de apus
simt galopul cuvintelor
despachetează armura singurătăţii
strânind setea de dulce şi lumină…
-->
Comentarii
Versuri deosebite!
va multumesc mult....
Frumos, doamna Maria! Si atat de adancite in esenta sunt framantarile, ca ultimele doua versuri devin ca o explozie de sentimente.