În acele timpuri fiind singurul prooroc a lui Dumnezeu rămas în viaţă, Ilie Tişbitul din Galaad primeşte ordin de la Dumnezeu, să se înfăţişeze în faţa lui Ahab, împărat în Samaria. Ilie trebuia să-i aducă la cunostintaţă că, numai la cuvintele lui vor porni din nou ploile care, vor fi oprite şi vor fi ani de zile secetă, din cauză că, Ahab şi casa lui nu mai ascultau de poruncile lui Dumnezeu şi se închinau la Baal. (1 Imp.17:1 şi 1 Imp.18:18)
După ce au fost oprite ploile, Ilie a trebuit să se ascundă trei ani de zile. În acest timp a fost hrănit de corbi care îi aduceau carne şi pâine. Din lipsa ploilor a secat chiar şi pârâul lui Ilie din care el consumă apă şi a trebuit să părăsească acel loc. Dumnezeu la trimis la o văduvă pentru a fi îngrijit. (1 Imp.17:3-7)
Aici în casa văduvei, Ilie a făcut o serie de minuni. Pentru că, văduva era foarte săracă şi nu avea nimic de mâncare, Ilie i-a inmulţit pâinea şi uleiul fără întrerupere.
Cea mai mare minune a lui Ilie în casa văduvei, a fost făcută atunci când la rugămintea lui Ilie, Dumnezeu îi înviase fiul mort al văduvei. (1 Imp.17:17-24)
Dar, iată că după voinţa lui Dumnezeu, a sosit timpul ca să plouă şi în Samaria.
După trei ani de zile de secetă, Dumnezeu îl trimite pe Ilie din nou în faţa împăratului Ahab, Ilie îi cere împăratului că să-şi adune toţi proorocii lui care se închinau la Baal şi la Astarteea dacă vrea că, la cuvântul lui să vină din nou ploaia.
Împăratul Ahab a adunat la muntele Carmel tot poporul Israel, patrusute cinzeci de prooroci de ai lui Baal şi patrusute de ai lui Astarteea.
La această adunare Ilie a vrut să arate tuturor care este Dumnezeul adevărat la care toţi trebuiau să se închine. Şi, a poruncit să i se aducă doi junci care să fie puşi separaţi pe două focuri. Unul pentru Ilie şi celălalt pentru proorocii falşi ai lui Baal. Dar, fără să se aprindă focul.
Apoi, Ilie a spus proorocilor falşi să cheme numele dumnezeului lor ca să le aprindă focul prin rugăciunea lor, lucru care nu s-a putut întâmpla oricât s-au străduit.
Atunci, Ilie a construit din pietre un altar în jurul căreia a făcut un sanţ şi a pus pe oamani ca să arunce apă, pe lemne şi pe junc. Ilie i-a pus, chiar de trei ori ca să arunce apă pe lemnele lui până s-a umplut şanţul. (1 Imp.18:33-35)
Când, Ilie s-a rugat la Dumnezeul adevărat, a căzut foc de la Dumnezeu şi a mistuit arderea de tot.
Văzând poporul lucru acesta, au recunoscut pe adevăratul Dumnezeu şi Ilie a pus ca poporul să pună mâna pe proorocii falşi pe care Ilie i-a omorât cu sabia. După aceasta Ilie l-a asigurat pe împăratul Ahab că ploaia nu v-a întârzia.
Ajuns la urechea Izabelei soţia împăratului Ahab această veste că, proorocii ei au fost omorâţi, Ilie a trebuit din nou să se ascundă căci, Izabela a pus oameni ca să-l ucidă. Deşi, Ahab a văzut minunea cu ochii lui, nu după mult timp el, s-a întors din nou la dumnezeul lui Baal. Atunci, Dumnezeul lui Israel a distrus toată casa lui Ahab.
Dumnezeu se arată din nou lui Ilie şi, îi porunceşte ca să-l ungă ca proroc pe Elisei, fiul lui Safat ca să devină prooroc în locul lui Ilie.
Fiind ordin de la Dumnezeu, Ilie l-a uns sau nu l-a uns pe Elisei ca prooroc? Nu! Nu l-a uns.
Ilie, a folosit o altă metodă. Ilie avea o manta şi toată puterea lui Ilie era în această manta, aşa cum toată puterea lui Samson era în părul lui.
Ilie îşi pune mantaua pe capul lui Elisei şi Elisei devine ucenicul lui Ilie fără ca să mai fie uns pentru aceasta. (1 Imp. 19:19,20)
Elisei devene prooroc după retragerea lui Ilie când, Elisei devine şi noul proprietar al mantalei. (2 Imp 2:12-14)
Comentarii
Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (1)
Mantaua lui Ilie
J.T. Mawson
2 Împăraţi 2, 13-15: Şi a ridicat mantaua, căreia îi dăduse drumul Ilie. Apoi s-a întors, şi s-a oprit pe malul Iordanului; a luat mantaua, căreia îi dăduse Ilie drumul, şi a lovit apele cu ea, şi a zis: „Unde este acum Domnul, Dumnezeul lui Ilie?“ Şi a lovit apele, care s-au despicat într-o parte şi în alta, şi Elisei a trecut. Fiii prorocilor care erau în faţa Iordanului, când l-au văzut, au zis: „Duhul lui Ilie a venit peste Elisei.” Şi i-au ieşit înainte, şi s-au închinat până la pământ înaintea lui.
„Şi Elisei a trecut” – Cum a ajuns Domnul la Tronul harului
Aproximativ cincizeci de tineri stăteau împreună într-o aşteptare captivantă şi priveau la un om singuratic care cobora pe malul abrupt al râului. Aveau un simţământ adânc, care le spunea că ei aveau nevoie de un conducător, de o călăuză, şi probabil omul acesta putea să fie acela de care aveau ei nevoie. Nu sunt siguri de aceasta, dar drumul pe care el merge prin râul tumultuos îi face să se decidă. Este un timp serios şi de o deosebită importanţă, pentru el şi pentru ei. Drumul lui prin râu este foarte simplu. El loveşte apele cu mantaua lui şi strigă pe Dumnezeu, şi iată, apele se despart într-o parte şi în alta. El trece ca pe un drum bătătorit, şi această mulţime se pleacă înaintea lui până la pământ ca un om şi îl recunosc ca conducător şi căpetenie a lor.
Omul, pe care ei îl cunoşteau foarte bine, era Elisei, profetul lui Israel chemat de Dumnezeu. Numele lui înseamnă „Dumnezeu este Salvatorul”, şi el înfăţişează pe Dumnezeu-Mântuitorul, care era plin de har pentru poporul necăjit şi apăsat. Dintre toţi bărbaţii, care au slujit lui Dumnezeu în acele zile din timpul Vechiului Testament, el apare ca profet al harului, şi în privinţa aceasta a fost o umbră a Domnului Isus Hristos, care acum, stând pe Tronul harului lui Dumnezeu, este Apărătorul oamenilor; dar Elisei este numai o umbră, să reţinem aceasta, şi nu realitatea. Şi deoarece umbra nu este nimic, ci corpul este totul, tota aşa şi Elisei nu este nimic. Dar cât de frumos istoria lui impresionantă ne prezintă simbolic harul arhisuficient al Domnului Isus Hristos! Şi aceasta este ceva care merită toată consideraţia noastră, căci cine poate exista fără Mântuitorul şi harul Său? Nici eu, şi nici tu, cititorul şi prietenul meu. Un popor nevoiaş trece pe lângă Elisei cu toate poverile lui, cu toate boalele, greutăţile şi necazurile lui. Vrem să luăm seama la venirea şi la plecarea lui şi să vedem oglindite în el toate nevoile noastre spirituale. Dar aşa cum Elisei a fost omul pentru ei, tot aşa este marele său Model Omul pentru noi. Despre el scriu, şi o fac cu bucurie şi mulţumire, şi cu toată convingerea, căci eu însumi am gustat, că El este îndurător.
Istoria lui Elisei este asemenea unei grădini a lui Dumnezeu într-o ţară neroditoare, asemenea unei oaze în pustie. Ea luminează duhul şi înviorează inima. Dumnezeu a fost cu Elisei, care pe drept a fost numit „omul lui Dumnezeu”. El nu s-a făcut niciodată de ruşine. El a rămas stăpân pe orice situaţie şi matur pentru orice împrejurare. La el au venit tot felul de oameni: împăraţi, căpetenii, leproşi, femei cu renume şi văduve întristate, şi toţi au primit binecuvântare prin el. El a întâmpinat prieteni şi duşmani, oameni buni şi oameni răi, israeliţi şi păgâni, şi cu dărnicie le-a făcut bine, căci harul lui Dumnezeu nu se poate limita la un popor sau la o anumită clasă de oameni. Viaţa lui a fost plină de bucurie şi îmbelşugată, căci a da şi a ierta, a înviora şi a binecuvânta este bucuria lui Dumnezeu, şi vasul Lui ales a luat parte la toate acestea. Aproape orice fel de nevoi ale omului a fost un prilej pentru Elisei ca să slujească. Desigur, au fost şi îngrădiri pentru el, căci şi el a fost un om expus greşelilor, un vas slab şi numai o umbră a Mânt