Sfioasă lumină
Sfioasă lumină, din toamna mea rugă
vezi frunzele joacă, aduse pe casă,
pe unde să calc, ca iubirea-ți să curgă
când pete de alb, o iarnă le lasă?
Să punem un gând,în cale...o cruce
s-astupe cărarea ce poartă vreo vină,
cu visul din noi, întins în răscruce,
sonet de iubire, la tâmplă haină.
Adună și crengi, să facem un foc
din vreascuri de dor, ce-n dor ne înfășoară,
de-o fi iar în ceruri, fie sfântul noroc,
cu frunze îmbrăcat, în verde răsară.
Și vino iubito, să pășim spre alt veac
cântând melodia ce pare nătângă,
să-mi fii și osândă, să-mi fii și sfânt leac,
să te țin lângă mine, în partea mea stângă!
-->
Comentarii