Copacul plânge, în nesiguranță,
Râul încearcă să-și clădească un rost,
Iar eu pășesc stingher ca-ntr-o zi de post.
Viața-i doar apăsare și uzanță?
În toamna rece caut un adăpost,
Apoi voi apela la cutezanță
Pentru a-mi pune soarta în balanță
Și viitoarea clipă în avanpost.
Copacul, sedus de soare,-mi zâmbește
Și îmbrățișează râul adormit,
În timp ce eu, descătușat din clește,
Degust prezentul puțin cam adormit.
Un gând proaspăt, suav înmugurește
În trupul meu vindecat și mulțumit.
-->
Comentarii