Simbioză

Copacul plânge, în nesiguranță,

Râul încearcă să-și clădească un rost,

Iar eu pășesc stingher ca-ntr-o zi de post.

Viața-i doar apăsare și uzanță?

 

În toamna rece caut un adăpost,

Apoi voi apela la cutezanță

Pentru a-mi pune soarta în balanță

Și viitoarea clipă în avanpost.

 

Copacul, sedus de soare,-mi zâmbește

Și îmbrățișează râul adormit,

În timp ce eu, descătușat din clește,

Degust prezentul puțin cam adormit.

 

Un gând proaspăt, suav înmugurește

În trupul meu vindecat și mulțumit.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->