Dimineața aceasta sfântă de Florii,
Mă întâmpină în cântecul razelor sale,
Revărsând aurul roșietic de zori,
Cu miresmele reci,de albastru și alb
Plouându-mi sufletul însetat de răcoare,
Cu simfonia parfumurilor, de zambile
Liliac și mărgăritare, picurate
Cu stropi din cleștar topit ,din lumină
Celestă binecuvântată de îngeri ,
În petale,în culori și inimi de Flori.
Năvălesc pe fereastra-mi deschisă,
Mi se preling în păr, șiroind pe streșini,
În ochi și făptură, atingând corzi
De suflet,roiuri de fluturi cu aripi
Muiate-n stropi de iubire și parfumuri
înțepăroare din simfonii în culori
De primăvară și doruri de larguri,
Trezite la viață ,de plânsetul sfinților din icoane,
Din sângele sfânt ce-a curs de pe cruce,
Semănând Golgota cu stropi de durere și patimi.
Din lacrimile regelui , au răsărit
Flori, ce au moștenit din plânsul
Durerii, simfonia parfumurilor,
Sfințite în veci în culorile diafane,
Cu puritate din lacrimi, plânse
Din suflet, de apostoli și îngeri.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – ACADEMIA DE ÎNALTE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Academia de Studii Economice din București, abreviat A.S.E. București, este o instituție de învățământ superior de stat, fondată în anul 1913. Sediul A.S.E. se află în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piaţa Romană. Academia de Studii…
Citeste mai mult…Capriciile iernii
Cerul este senin dar este ger în curte, Ninge dar vântul începe ceva să caute,Flori de chiciură pe a copacilor ramuri,Dar și flori înghețate acum pe geamuri. De ieri multă zăpadă a început să cadă,Fulgi de zăpadă aleargă tare pe stradă,Văd iar…
Citeste mai mult…Ninge în Brăila
Astăzi am mers prin zăpadă fericită,Vântul printre ramuri răgușit iar caută,Orașul cu o maramă albă s-a îmbrăcat,Printre fulgii argintii mereui am umblat. Așa este Brăila când ninge foarte tare, Crengile în copacii goi triști trosnesc,Sunt copil…
Citeste mai mult…Într-o iarnă
Iarna pe drum iar veselă bine petrece, Lângă foc este foarte bine și în odaie,Întunericul nopții este acum mai rece Vântul prin zăpadă mai supărat trece. Cade din calendar astăzi o altă foaie, Mai așez un pulover gros iar pe mine, Când focul arde…
Citeste mai mult…
Comentarii
Vă mulțumesc mult pentru popas și susținere tuturor ,cu mult drag și deosebită prețuire!Maria.
Frumoase versuri!
Frumoase versuri!
ce dimineaţă minunata! Mă simt o floare-mparfumată... Iz primăvaratic şi raze de fericire. Imi place!
Recitit cu mult drag. Aprecieri.