Cu ochi de întuneric pictez o mare albă,
Din nuferi albi brodez, azi, cerului o salbă.
Presar pulberi de stele pe gândurile noi,
Talazul nopţii negre, să nu îl simt greoi.
Pe drumul depărtării aprind stele de vise
În adâncul mării ferec cărările prescrise.
Le-arăt capăt de drum durerilor, ce sapă
În piatra suferinţei ca firul blând de apă.
Destram norii de ceaţă în voaluri de nălucă,
Stropii ploii reci să spele verdele din luncă.
Fac valul să se-nalţe, îl las iar să coboare
Să simt vâltoarea vieţii întoarsă iar în mare.
Beau licoarea nopţilor în tăvile de argint,
Simt braţele luminii în veşnic, cald alint.
Arunc cenuşa sorţii pe-naltele coline
Cât timp dorul de viaţă pulsează încă-n mine.

Comentarii
multumesc draga Theo...un gand bun...
va multumesc cu mult drag...
Frumoase versuri
Pe drumul depărtării aprind stele de vise
În adâncul mării ferec cărările prescrise.
Superb, felicitări Maria