era singură, în casă, cu mine. Mi-o lăsase sufletul
când a plecat să culeagă florile cerului, să nu fiu
singur. În grabă, am scos aspiratorul şi cârpa de şters
iluzii,
să o prind,
aspir,
închid
şi ascund. Mi-e dor de suflet şi (poate) vede
că sunt singur, acum şi se întoarce cu stelele
pe care i le-am trimis în noapte,
să-i lumineze calea,
în buchet.
06.06.2014, ora 12,00’
-->
Comentarii
si eu sa-ti multumesc Gabriela, o zi cu seninul din lacrimi, Marius
Poezia aceasta e ca un pumn în plex ... M-ai făcut să plâng!