Singurătatea nopții...
Din înalt ușor coboară
petale de-ntuneric
ș-acoperă spre seară
spectacolul feeric.
Luminile s-ascund
iar cerul plin de stele
e acoperit profund
de ceața în inele.
E liniște în noapte,
și totul -i acum pustiu
nici vântul nu mai bate
pe unde-i ascuns nu știu!
Noaptea tristă și singură
agale-și poartă pașii reci,
vise uitate scutură
pe neumblatele poteci.
Nu-i nimeni s-i asculte
cântecul de durere,
printre tăcerile multe
cum poate să mai spere?
Doar când vine dimineața
zorii negura s- alunge,
cu rouă să spele fața
zilei când la noi ajunge.
-->
Comentarii
Frumos poem...Felicitări!