Mi-o purtam în spate, ca pe o haină,
Când orice ființă avea o jumătate
Ochii la cer mi-am ridicat și-n taină
Cerut-am trup pentru singurătate.
Am smuls un pumn de lut și-apoi o coastă
Cu mâinile le-am frământat în dor
Vroiam din mine să te scot năpastă
Avându-te alături, să-mi fie mai ușor.
Ți-am dat din suflet partea cea mai bună
Tot ce-am primit la doi am împărțit
Punând lumină-n tine de la Lună
Și-o flacără ce-am rupt din asfințit.
Din stele, două, luat-am o scânteie
În roua dimineții stropind lutul
Cu furie te-am plămădit "femeie"
Să-mi fii alături sfârșitul și-nceputul!
Dar n-am știut bestemul ce-l stârnesc
Că ești a mea când nu-mi mai aparți,
Dacă te am nu pot să te iubesc
Iar când nu-mi ești mereu te voi dori...
de Gabriela Mimi Boroianu
17.03.2015
-->
Comentarii
Mişcătoare şi estetice versuri.
Superbe versuri Mimi!
Versuri cu o încărcătură emoţională aparte! Felicitări!!
Semn de lectură şi apreciere!
Un poem desavarsit, izvorand din lumina dragostei pure, din esenta, din dumnezeire. Am oftat... cat de minunat poate sa scrie sufletul tau!