Spre rădăcini se frânge lin otava
Visând verzui la foşnetul de coasă,
Măceşul gol îşi saltă arhitrava
Cu măciulii roşcate, lângă casă
Bunica, în genunchi, aprinde focul
Şi-ascultă ţiuitul de tăciune
Apoi cuprind-n noduri mari ghiocul
Aflând ce va mai fi, în sfiiciune.
La colţul gurii salt-ncet basmaua
Curată şi apoi, în rugăciune,
Coboară spre pământ timpul ca neaua,
Se zbate din cosiţa obosită
Spre pietrele ce se deschi, s-o prindă,
Iar ea, copil, se joacă, alb, în tindă.
deViorel Gongu
-->
Comentarii
Multumesc, foarte frumoase versuri , datorita dv am coborit pe firul timpului in copilarie .