Când soarele răsare şi primăvara vine
Cresc muguri şi vlăstare pe pieptul său bătrân;
Cu fală se trudeşte spre cer, spre înălţime
Şi capul îl ridică în semn că e stăpân
Peste natura-întreagă, ce-n faţă îi apare
La scară mult redusă, aproape un nimic,
Şi ar vrea să tot crească, s-ajungă pân’ la soare,
Dar soarele-i departe şi el e încă mic.
Dar tocmai când se-înalţă mai mândru ca oricând
Şi din tulpina-i groasă nasc alte ramuri dure
Sporind în greutate, tinzând înspre pământ,
Atunci el simte-n oase tăişul de secure
Care-i pătrunde-n suflet treptat, tot mai profund
Şi cade jos şi moare pe iarba din pădure.
21 august 1985
-->
Comentarii
Mulţumesc, prieteni!
Frumos!