Sonetul ploii

Îmi scrie ploaia gânduri pe fereşti,
Pictându-ţi dorul după cum i-ai spus,
Să ştiu că îţi sunt gând când te trezeşti
Şi vis apoi, când soarele-a apus.

Disperare-ai pus în glasul ploii
Când clapele fereştii le atinge,
Cu mâinile întinse-ale nevoii
De parcă ar vrea cumva, să-mi intre-n sânge.

În visu-mi noaptea alene te strecori
Cu picăturile-n tăceri rostite
Ca somnul să mă poarte pe cărări
Unde iubirile sunt împlinite.

Si-mi teşi în norii plumburii poveşti
Căci nu ştii cum să-mi spui că mă iubeşti!

de Gabriela Mimi Boroianu
06.08.2014

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->