sonet de viorel gongu
Cad plopii obosiţi de vânt şi brumă
În lacul strălucind timid sub gheaţă
În aer totul pare o neumă
În moarte ne retragem, fără viaţă.
Prin vene se târăşte iz de humă
Când trupul va rămâne o paiaţă
Rostind mecanic ultima ei dumă
Cu zâmbet tâmp întipărit pe faţă.
Vom merge iar în pauza de moarte
Cu pana la subraţ dar cu speranţă
Că după noi va răsări o carte
Sau poate-n primăvară, noi, creanţa
Vom încasaşi viaţă, înc-o vară
Vom priponi în trupul de vioară.
În lacul strălucind timid sub gheaţă
În aer totul pare o neumă
În moarte ne retragem, fără viaţă.
Prin vene se târăşte iz de humă
Când trupul va rămâne o paiaţă
Rostind mecanic ultima ei dumă
Cu zâmbet tâmp întipărit pe faţă.
Vom merge iar în pauza de moarte
Cu pana la subraţ dar cu speranţă
Că după noi va răsări o carte
Sau poate-n primăvară, noi, creanţa
Vom încasaşi viaţă, înc-o vară
Vom priponi în trupul de vioară.
-->
Comentarii